Invatamantul Primar Buzoian: ARTA DE A PROIECTA

miercuri, 16 iunie 2010

ARTA DE A PROIECTA

ARTA DE A PROIECTA

Autor: prof. VERONICA TRANDAFIR, inspector scolar al I.Ș.J., Buzău

,, Prin imaginație și rațiune, experiența noastră se transformă în prevedere; noi devenim creatorii viitorului.” - Durant -

În educație, orice faptă are efecte care se prelungesc mult în timp. Răsunetul faptei educative depășește cu mult spațiul clasei în care s-a produs și cele 45- 50 de minute în care s-a consumat.

Orice greșeală educativă are dimensiuni uriașe și este aproape ireparabilă!!!!!!!!!!!!!!!

Imperativul „ A nu greși !” ar trebui să fie pentru fiecare educator ceea ce este pentru orice medic binecunoscuta formulă „ A nu dăună !”. Acest imperativ trebuie urmat concret, trebuie transpus în fapte de natură educativă, pentru că, numai fapta este cea care contează.

Ce cale ar trebui urmată ? Nimic mai simplu ! Este vorba despre cea a proiectării pedagogice, în general, și mai precis, cea a proiectării activității didactice, școlare și extrașcolare, în special. Ea obligă educatorul ca, înainte de a face „ în lucruri”, să facă „ în minte”.

În felul acesta apare posibilitatea prevenirii greșelilor potențiale. Dacă repari în minte este ușor și nu te costă nimic. Repararea unei greșeli deja făcute este aproape imposibilă.

Este vorba, desigur, de un îndemn la raționalitate către toți educatorii, destul de vechi, dar, în aceeași măsură, la fel de nou. Se explică prin următorul enunț : „ refă mereu proiectul lucrului , astfel încât să ai certitudinea că lucrul va ieși bun !”. Atenție însă la subînțelesuri! E vorba să ai certitudinea și nu…..bănuiala că lucrul va ieși bine!

O proiectare, fie ea macro- sau microproiectare, care îți dă numai bănuiala că activitatea va fi bună, lasă loc deschis unei forme mascate de improvizație.

De aceea, trebuie înțeles că efortul de a proiecta activități didactice nu are sens să fie făcut decât în măsura în care este făcut până la capăt și dacă este complet. În sens contrar, nu rămâne decât „o joaca de- a proiectarea”, care, în afară de neseriozitatea implicată, declanșează riscul de a da naștere unei mentalități la fel de periculoasă ca și greșeala improvizației, care nu este alta decât autoiluzionarea.

Persoana care proiectează activități didactice poate fi comparată cu un arhitect, care gândește perfect proiectul unei clădiri, pentru că altfel există pericolul prăbușirii acesteia, care mai devreme sau mai târziu va putea produce și victime.

Educatorul este în aceeași măsură și arhitect, dar și constructor. Însă, mai presus de tot și de toate, edificiile sale sunt total diferite, poate chiar ciudate, au o complexitate nelimitată, sunt ființe în formare, sunt micuțele vlăstare ale ființei umane, sunt personalități ce urmează să se dezvolte fizic, psihic, intelectual, moral , armonios. Din acest motiv, este imperios necesară excluderea ,, jocului de-a proiectarea didactică”. Așa – zisul „ proiect bine gândit”, făcut în grabă, în pauza dintre ore, este aproape sigur o iluzie inacceptabilă.

Proiectarea didactică este și trebuie să fie o activitate complexă, pe care educatorul nu o poate aborda decât cu gravitate, cu respectul, conferit de propria- i deontologie profesională și pe care trebuie să i-l impună spontan ideea potrivit căreia: „ ceea ce am hotărât acum pe hârtie că voi face, mâine voi face și va rămâne astfel făcut timp de decenii.”

Exersând mereu și, odată cu trecerea timpului, educatorul va deveni artizan abil, un adevărat maestru al artei de a proiecta. În acest fel, va putea efectua rapid proiecte didactice corecte, desfășurând pe baza lor activități didactice reușite, va putea chiar să renunțe la elaborarea în scris a acestora, fiindu-i suficientă imaginarea lor. Ajuns la un asemenea stadiu, va descoperi ușor că proiectarea didactică este departe de a fi transformată în rutină și artizanat.

Orice educator rațional nu este condamnat să devină mai devreme sau mai târziu, un așa- numit „ personaj ciudat”, împovărat de „ scheme didactice,” și „ șabloane” scolastice. Dimpotrivă va demonstra că activitatea lui nu este o meserie, ci o profesie și, mai presus de oricine și orice, a transformat-o în artă, este un act de creație.
A proiecta o activitate didactică înseamnă a face planul unor „modificări pozitive” în procesul devenirii psihice pentru cel care învață; înseamnă a- l îmbogăți cu capacități, cunoștințe, abilități noi; înseamnă a- l împlini cu o dimensiune umană; înseamnă a pune „cărămizi” la edificiul care se numește personalitatea celui care învață; înseamnă, așadar, a-l ajuta să se desăvârșească din perspectiva ființei umane.

Aceasta se pare a fi semnificația exactă a fiecărui act educațional proiectat științific. Fără discuție, este vorba despre o activitate de „creație”, care exclude șablonul. Proiectarea didactică este deci artă.

Denumirea de „ tehnologie” (de la tehne- gr.= arta) este întrutotul nimerită. Este, însă, o artă întemeiată pe știință.

Orice educator eficient și care promovează calitatea este rațional pentru a putea fi creativ și creativ pentru a putea fi rațional.