duminică, 20 februarie 2011

RAPORT DE ACTIVITATE PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL- AN ŞCOLAR 2010-2011/ Semestrul I

Raport de activitate privind învățământul special și special integrat pe semestrul I al anului școlar 2010/ 2011

Inspector de specialiate,
Prof. drd. VERONICA TRANDAFIR

                    Pe parcursul semestrului I al anului şcolar 2010- 2011, au fost efectuate în învăţământul special şi special integrat buzoian următoarele categorii de activităţi de îndrumare, control şi evaluare:

- participarea la cea mai mare parte din inspecţiile de tip RODIS planificate și monitorizarea activității desfășurată în cadrul Comisiei de asigurare de servicii educaționale pentru elevii cu CES din fiecare școală;
- evaluarea punctului 1.6. ,,Relaţiile unităţii şcolare cu părinţii”, din MARODIS, în câteva dintre unităţile şcolare inspectate;
- efectuarea inspecţiilor tematice planificate pentru această perioadă din anul școlar;
- realizarea unui număr de 2 inspecţii pentru obţinerea gradelor didactice (o inspecție curentă pentru înscrierea la gradul didactic I și o inspecție specială pentru obținerea gradului didactic I);
- soluţionarea în termen a unui număr de trei petiţii ;
- coordonarea activităţii SNAC din județ și monitorizarea activităților de voluntariat la căminele de bătrâni din municipiul Buzău în cadrul acțiunii ,,Săptămâna legumelor donate”, a acțiunilor din cadrul parteneriatelor și proiectelor educative între școlile speciale din Buzău și Liceul Economic, Liceul de Artă, Liceul Pedagogic ,, Spiru C. Haret”, Școala cu Clasele I- VIII ,,George Emil Palade” , Buzău;
- participarea la cercurile metodice și la alte tipuri de activități specifice și educative desfăşurate în cadrul şcolilor speciale;
- activităţi de consultanţă privind asigurarea de servicii educaționale pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă buzoian, dar și pentru cadrele didactice încadrate în școlile speciale din județul Buzău;
- proiectarea, realizarea, lansarea și promovarea proiectului strategic județean care sprijină integrarea şcolară şi profesională a copiilor/ tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale- ,,Integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în învăţământul de masă, în special a celor cu ADHD”, proiect realizat în concordanţă cu priorităţile şi strategia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru perioada 2010- 2011, privind asigurarea calităţii şi a accesului la educaţie, compatibilizării cu cerinţele de educaţie şi formare profesională existente în Uniunea Europeană. A participat la evenimentul de lansare oficială a proiectului doamna inspector general MECTS, prof. dr. Maria Liana Mitran, coordonatorul proiectului din partea ministerului, acțiunea de lansare a proiectului cunoscând un real succes.
- coordonarea, îndrumarea și monitorizarea activității din cadrul comisiilor județene de elaborare a:
1. ,,Metodologiei naționale privind organizarea serviciilor de sprijin educațional pentru copiii cu cerinţe educaționale speciale” (coordonare I.S.J. Buzău);
2. ,,Regulamentului cadru de organizare și funcționare a învățământului special și special integrat” din România ( I.S.J. Buzău fiind participant în echipa națională de lucru), materiale realizate în conformitate cu noua lege a învățământului românesc, Legea nr. 1/ 5.01.2011 Legea educației naționale;
3. planificărilor naționale privind trei dintre domeniile din învățământul special referitoare la surdocecitate/ deficiențe senzoriale multiple:
a. Educație perceptiv-auditivă, labiolectură, tehnica vorbirii, audiologie educațională,limbaj mimico-gestual, tehnici alternative de comunicare;
b. Educație perceptiv-vizuală, orientare, mobilitate, tehnici alternative de comunicare;
c. Terapia tulburărilor de limbaj.
- realizarea, îmbogățirea și actualizarea permanentă a site-ului pentru învățământul special și special integrat buzoian;
- realizarea, îmbogățirea și actualizarea permanentă a site-ului proiectului strategic județean care sprijină integrarea şcolară şi profesională a copiilor/ tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale- ,,Integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în învăţământul de masă, în special a celor cu ADHD”;
- participarea, implicarea și popularizarea unor proiecte cu finanțare europeană, în care sunt implicate și școlile speciale.

Concluzii:

a. Puncte tari:

   În cadrul învăţământului special şi special integrat buzoian, activitatea s-a desfăşurat în condiţii optime, neexistând probleme deosebite de soluţionat, cu excepţia creşterii numărului de elevi cu CES, în special a celor cu ADHD, integraţi în învăţământul de masă. Acest fapt, dublat de numărul redus de profesori itineranţi, a condus la o cerere ridicată de consultanţă din partea cadrelor didactice. În acest sens, în parteneriat și în colaborare cu MECTS, CJRAE Buzău şi CCD Buzău, s-a conceput, proiectat, realizat și a început implementarea proiectului strategic județean ,,Integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în învăţământul de masă, în special a celor cu ADHD”. S-a identificat și un mai mare interes din partea dascălilor, atât din învăţământul special, dar și din cel de masă, pentru participarea la numeroase cursuri de formare-perfecționare privind asigurarea de servicii educaționale pentru elevii cu CES, dar privind și domeniile psihopedagogiei speciale și ale terapiilor specifice.
       Se constată preocupări în vederea asigurării unui climat şcolar pozitiv şi stimulativ, sub raport cognitiv şi afectiv–motivaţional, în cadrul activităţilor de predare-învăţare, dar şi al celor compensator–recuperatorii. O atenţie deosebită este acordată principiului didactic al accesibilizării conţinuturilor la ritmul şi particularităţile psiho-intelectuale ale elevilor. Cadrele didactice inspectate au dovedit o bună pregătire teoretică şi practică, fapt care le-a permis adaptarea reală a conţinuturilor la nevoile elevilor, reuşind să comunice eficient cu aceştia, să împartă sarcina de învăţare în paşi mici de realizare şi să încurajeze astfel angajamentul şi concentrarea elevilor.
       Inspecţiile de specialitate au evidenţiat la nivel conceptual–proiectiv respectarea Curriculumului Naţional pentru fiecare disciplină, planificările anuale şi semestriale fiind realizate în concordanţă cu acesta. Planurile de intervenție personalizată respectă structura specifică unui astfel de material, dar și profilul psihologic individual al fiecărui elev și tipul de disabilitate depistată/ diagnosticată.
          Metodologia didactică folosită respectă specificul abordării fiecărei discipline, în parte, dar şi categoriile de disabilităţi, precum şi particularităţile individuale ale resursei umane. Dintre cele mai utilizate metode de lucru se pot enumera cele din categoria metodelor tradiționale coroborate creativ și eficient cu strategie didactică modernă- alternativă. 

           După cum se știe, consilierea este un proces de învăţare şi ca atare conduce la însuşirea-formarea de capacităţi, cunoştinţe, atitudini. Scopul general al activității din cadrul CJAP este acela de a asista individul în acţiunile sale orientate în direcţia construirii unei vieţi cât mai satisfăcătoare şi mai pline de resurse. Activitățile derulate la nivelul CJAP au scos în evidenţă următoarele aspecte:

- Dotarea Centrului şi a Cabinetelor a eficientizat activitatea derulată.
- Implicarea specialiştilor din CJAP/CSAP a fost conformă cu aşteptările/cerinţele fişei postului.
- S-a reuşit o bună diseminare a rezultatelor activităţilor şi a produselor acestora, în spaţiul şcolar, faţă de anii anteriori. Reuşita activităţilor întreprinse de CJAP/CSAP a condus la sensibilizarea managerilor şcolari cu privire la nevoia înfiinţării cabinetelor de asistenţă psihopedagogică.
- A crescut numărul celor interesaţi să primească asistenţă de specialitate.
- Coordonarea, participarea și implicarea activă și eficientă a consilierilor școlari la proiecte județene, regionale, naționale și internaționale;
- Parcursul formativ de tip long- life individual se constată a fi pe primul semestru variat și bogat.

      Activitatea profesorilor logopezi din centrele logopedice școlare din județul Buzău s-a axat în principal pe proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea continuă a intervenţiilor logopedice prin:

- fixarea corectă a diagnosticului logopedic;
- planificarea activităţii pe grupe de deficienţă şi individual;
- elaborarea programelor recuperatorii în funcţie de gravitatea tulburării, vârstă şi însuşirile individuale ale logopaţilor;
- completarea fişelor de evaluare dinamică şi de intervenţie logopedică;
- aplicarea unor probe de evaluare pentru limbajul oral şi scris-citit.
    Implicarea în variate tipuri de activități metodico-științifice și de formare-perfecționare, dovedește interesul sporit, dar și maxima responsabilitate pe care și-o asumă dascălii logopezi buzoieni în munca pe care o desfășoară. 

b. Puncte slabe:

- Numărul relativ scăzut de lucrări de specialitate pus la dispoziția cadrelor didactice din învățământul special.
- Oferta relativ restrânsă de cursuri de formare-perfecționare pentru domeniile învățământului special.